de Simona Nicoleta Lazăr
Editura Plumb, Bacău, 1997
Iarba manuscriselor
vineri, 28 decembrie 2007
Sentimente de iod
Dincolo de fereastra duminicii
Admirăm sfinţii de ploaie
dansul lor
dincolo de fereastra duminicii
o taină în care ne-am iniţiat
pe jumătate
sfinţii aleargă/ nuzi
prin paginile acestui manuscris
duplicitar
îl răsfoim cu teama că îi vom ajunge
din urmă
Ochiul hipnotic
Suntem braţele aceluiaşi compas
tu
bine înfipt în ochiul hipnotic
plănuieşti o deturnare de lieduri
(lipită de coaja oului urechea
ascultă desăvârşirea muzicilor viitoare)
eu sculptez un cerc vulnerabil
metafora universului
Linia discontinuă
Virgulă rătăcită toamna
e o pauză de respiraţie
între trupurile noastre
ochiul meu caligrafiază
fraze prelungi
peste linia discontinuă
a şoselei
zgribulită pe un afiş
imaginea ta strigă după mine:
“casca de protecţie
te fereşte de accidente!”
Sâmburii incertitudinii
Spărgeam sâmburi incertitudinii
şi găseam
doar un vierme ghiftuit
cu iubirile mele
muşcam mărul şi pulpa lui
era putredă
copacul cu rădăcinile înfipte
în tabla de şah era plin cu scorburi
unde se adăposteau nebuni fără glas
orgiile regilor şi noaptea
înghiţită de pionii
cereşti
Simplu poem
Aş scrie un poem pentru tine
nici un cuvânt nu e îndeajuns de simplu
şi iubirea mea aşteaptă să-i dau chip
de hârtie
îmi fac griji pentru semiotică poetică
şi altele asemenea versul e o ancoră
aruncată în mlaştini
nici un cuvânt nu e îndeajuns de simplu
tu rătăceşti pe mări inventate
eu sunt izvorul pe care nu-l vezi
(Adam Cvijanovic, Love poem)
Lanuri de canabis
Mângâiai timpul altei femei
sub geană erau distilate eresuri subtile
se unduiau lanuri de canabis în cuvinte
iubirile tale sunt feude închise
aziluri pentru sburători excentrici
în aer se împrăştie zvon de ruine
(cerul se sprijină pe vârful unui brad subţire
într-un poem viitor
lumina ne va cădea la picioare)
astăzi sunt tristă te-am visat
unghia ta sfâşia noaptea altei femei
O algă
Deodată sunt o algă cu migrene amare
plictisită de flirtul cu translucidul
îmi masez tâmplele
şoptind un descântec
deodată sunt o algă şi marea
(pe care n-am văzut-o niciodată)
e atât de aproape încât
îi simt gustul pe limbă
o fereastră deschisă
spre misterele sării
sunt o algă şi nisipul
se usucă pe sâni
(Matisse, Alga albă)
Aer obosit
Nu deosebeşti lacrimile întunericului
de sudoarea de înger
viaţa e o paradă de fluturi
o paradă de fluturi şi insectare
aerul a obosit în preajma ta
mirosurile
bine împăturite
aşteaptă în dulaputi primăvara
te-ai închis
într-un zar măsluit
Semantica inocenţei
Inocenta ţărână
unde creşte iasomia poetului
canonizat
aburii cuvintelor tale
înconjoară locul
fără a-l atinge
anotimpurile s-au chircit în unul
orologii de ploaie
măsurând răgazul de la o înflorire
la alta
un trofeu la o mie de ani
Un molid inventat
Iubitul meu e un butafor
înveştmântat în obsesii
el vrea să lege chaosul
cu un fir de mătase
cu o incertă trufie inventează
o filosofie a cetinii
şi a răşinii
el însuşi e un molid inventat
pe crengi poposesc păsări şi paradoxuri
păduri de senzaţii urmăresc
documentarul unei demiurgii întâmplătoare
iubitul meu e un molid inventat
(în mine încolţesc seminţele chaosului)
Umbre pe inima lui
El îşi rănise palmele de hialit
mângâind
îndoiala din aripa păsării încă nededate
la zbor
iarna se strecura prin trupu-i
de marnă arsă
vârfurile cuvintelor au îngheţat/ virgula
avea ţurţuri lungi şi lăsa
umbre pe inima lui de mătasă
* * *
Umbre gotice se strecoară în cuvânt
şi îl macină
pe dinăuntru
sânii mei de duminică
abia acoperiţi cu un voal de nevroze
tânjesc după binecuvântarea
păcatului
Poate sinceritatea
Respir greu/ asmatic
în acest ţinut al desimetriilor
(am alergie la minutele cu iz
de iasomie sădite cândva
în poeme)
uneori cuvintele au numai patru degete
la mâna stângă şi cântecul clavecinului
se poticneşte uşor
muzica e parfumată
florile ridică între noi
punţi de sunete
totuşi ceva lipseşte/ poate sinceritatea
ochiul de pe partea inimii
Strigăte îmbrăţişate
Universul e mai pustiu
strigătele îmbrăţişate
şi-au găsit adăpost într-o scoică de aer
(această arcă a incertitudinii
are la cârmă un înger de piatră)
cred din ce în ce mai puţin
potopul
va porni într-o zi din palma mea
temătoare
Diptic
Poeme în cumpănă
alunecăm printre false secunde
sub fereastră un nuc
împarte sentimente de iod
corbi le adună grăbiţi
(fac speculă sau îşi deschid cont niciunde)
întâmplarea aceasta pe firul vieţii
e încă un nod
(poeme în cumpănă)
se-ntorc centaurii în lună
în oraş visătorul le-a înălţat
un cenotaf de crisolit
umbre albastre
ne înfige toamna în carne
când cerul cu privirea să-l sprijinim
am obosit
Alchimie
Pe vânătorii de muzici îi apăr
de binecuvântarea deriziunii
şi îi arunc în vasul unde
totul se preface în aer
(secretul unei alchimii deprinse
într-o noapte de vineri
când luna e un desen imprecis)
uitarea barocă
mă opreşte să transform aerul
în aer
Timp invadat de molii
A ta e muzica din sufletu-mi sălbăticit
ale tale florile acestea de linişte
auzul învie amintiri imperfecte
asupra minţii vin demonstranţi
cu surâsuri grave în mâini
bolgie a timpului invadat
de molii
o melodie prea bogată în pauze
un poem din care virgule se revarsă
Făină lunară
În vocile noastre au găsit adăpost gărgăriţe
şi molii dansează pe cerul gurii tale
(cuvintele sunt ninsoare de făină lunară
peste oglinda unui fonem de argint)
stăm tolăniţi pe o peluză de camfor
şi răvăşim răvaşe trimise de zei
molii şi gărgăriţe ne desfrunzesc sentimentele
şi-n cleme le fixează cu atenţie umbra
* * *
Dar mai ales la echinox
mi se arată moartea purtând mască
de cupidon
scribii de fum votează
pentru iniţiere
sunt mai bătrână de la un an
la altul
moartea e tot mai tânără
curând va fi un prunc
abia gângurind
Talia Thaliei
Un simulacru continuu e
acest somn al lucidităţii
(comédia riscă să nu mai capete chip
pe măsură ce talia Thaliei se îngroaşă)
în fragila înscenare a realului
cuvintele îşi dizolvă silueta
cu aceeaşi deferenţă indiferentă
pentru figuraţiile zilei
imaginile se îneacă în imagini
împotriva apei voi aduce un izvor virtual
încă o inocenţă
încă un început de fabulă
îşi flutură fustele pe scena
unui anotimp ce şi-a înghiţit numele
Prietenul rădăcinilor
Niciodată tu nu vei şti
cât de fecundă e apa izvorului
acoperit cu o piatră
întoarcerea lui în argilă
este o falsă pierdere de sensuri
cuvintele sunt mai strălucitoare
arborii mai puternici
acolo unde el este prietenul rădăcinilor
Descântec de pete din soare
A înflorit utopia în arcada
celui de al treilea ochi/ petalele sunt
uriaşe oglinzi prin care dansează fauni de sare
ţestoase mă descântă
de pete din soare
(au înflorit şi pianele şi răbdarea
fotoliilor din sala de concert
umbra de sidef a mezzosopranei
e prima literă într-un nou alfabet)
a înlforit utopia fauni dansează
ţestoase nă descântă de deochi
eu desprăfuiesc sintagme şi cearcăne timpul
bine e zăvorât
într-un ochi
Fără identitate
Cercuri fără identitate clipe
triunghiuri şi alte
diverse figuri
înfăşurată în pelerina largă
a geometriei desenez un sărut
din segmente şi unghiuri
e tot ce a mai rămas din iubirea mea
matematică
trupul înscris într-un pătrat şi mintea
zăbovind
în punctul unde cercurile sunt tangente
metodă perfectă pentru a încerca
rezistenţa sinapselor
Oul păsării Tau
O semiotică a simplităţii
(muzici înoată
în secreţiile universului)
oricât de inocente cuvintele
nu sunt mai pure decât pasărea neîntrupată
din lăuntrul Eului
poetul e o închipuire de fluvii
oul păsării Tau
e cea mai tandră dintre iluzii
Bovary
Între nesiguranţă şi patimi oscilează
cele o sută de doamne răvăşite
de ochi străini ce le-au zgâriat cu angoase
caligrafiile de catifea şi cenuşă
tăcerea le alintă poala rochiei/ noaptea
nu e decât cercelul legănat în urechi
doamnele Bovary sunt poemele mele
care trec strada umăr la umăr
cincizeci de perechi
La solitude
Câtă Sahară
mă înconjoară
fără oaze
şi fete-morgane!
dincolo de limita
trupului meu
cuvântul rostire
nu are
Clopotul de alungat grindina
Prin ploaia amnezică aleargă
trufia intrusului
poemele sunt forme goale
viaţa nu e şi ea decât
o găoace lipsită de conţinut
prin ploaia aceasta amnezică
eu caut cuvântul-sprijin
pentru ceasul când voi răsturna lumea
(văzul orbului e unul ipotetic
precum oftatul lunii în definiţia unei fântâni)
prin ploaia amnezică aleargă
trufiile semnului
şi totuşi cui foloseşte versul turnat
în bronzul clopotului de alungat grindina?
Dilatând aşteptarea
Lumina
între cele ce sunt
păcate îngenuncheate pentru iertare
sunetul ierbii se odihneşte
la rădăcina poemului
între cele ce sunt
iscălituri pe un perete de rouă
(memoria e tot mai decolorată)
liniştea sărută orizontul
dilatând aşteptarea
Un chin multiplicat
Zeii de fier se tem de cuvinte
ca de o boală ruşinoasă greu de destăinuit
ocolesc vămile
se apără de sentimente
ce îi învăluie într-o tandră rugină
hoinărind dintr-o mitologie în alta
ei nu scriu jurnale
nu trimit epistole către eternitate
în templele hipnotizate
primesc libaţiile resemnat
substituită erorii lumina
e un chin multiplicat
Un vis uzat
O bifurcare de noime/ garsoniera mea
e un punct de control într-o intersecţie
a capriciilor
un vis uzat e atent la viteza
cu care trec limuzine conduse de profeţi
mincinoşi
tu şi angoasele
aveţi ceva în comun:
v-aţi caligrafiat semnăturile
pe coperta falsei mele biografii
Urechea amară
Sunetul unghia-i ascuţită
precum hangerul disperării
(sub copertina de atlaz
fabula îşi oferă carnea trecătorilor
de mucava)
îngerul fără de glas
fir dureros şi invizibil
prin urechea amară va trece
ţipătul unui cocostârc
ceasurile până la zece
Retragere în temelii
Ah! cu câtă tandreţe înveleşte lumina
ruinele templului doric
nimfe amare rătăcesc prin secunde
e atâta soare în dimineaţa concilierii
câtă negură în amiaza
braţelor secerate
ah! ce tandru aşterne lumina
pat metaforei deflorate
templul se retrage în temelii
ierburile în rădăcini
poemele în emoţia unui prinţ diletant
Hialine emoţii
Făptură de ierburi şi cuvinte istovite
sunt torcătoarea de la marginea visului
dragostea e doar una dintre cătuşele
timpului/ abstractul e măcinat
de hialine emoţii
doar una dintre cătuşe
doar unul dintre chipuri/ poemul
e un cerc tatuat pe umărul lunii
amestec iubirea cu poezia
universul e înnodat la ambele
capete
Sau din nebănuită vină
Din dragoste sau din nebănuită vină
lumea întreagă e închisă-ntr-un poem
o! suflet fugar
nu brazii au întinat cerul
nu respiraţia noastră face să înflorească
aerul
poemul e asemeni frunzei de mesteacăn
argint!
nu poţi cumpăra cu el iertarea
(cele dintâi silabe ale morţii
hălăduiesc prin pădurile neinventate)
din dragoste sau din nebănuită vină
ţii teama lumii prizonieră într-un pumn?
marți, 25 decembrie 2007
Iarba manuscriselor
Poemul! acest înger
Stratificam transpiraţiile
arheologilor de umbre/ istoria
se rostogolea obosită în iarba
manuscriselor
poemul! acest înger înfometat
Savante arhitecturi
Reinventând Facerea Cuvântul
mă poartă în sine
încordat aşteptând
timpul întâiului ţipăt
îngerul meu proiectează
savante arhitecturi pentru perucile
lui î şi lui â
* * *
Împerecheată cu gândul unui vecin
pana mea a prins rod
ce-a crescut
a crescut
azi
umblând în vârful picioarelor
toţi ai casei aşteptăm
să aducă pe lume
o întrebare
Sclav al modei
Am comandat la Dior
un palton din cele mai călduroase
substantive
sclav al modei caligrafiez
ghilimele franţuzeşti
citându-l pe Horaţiu:
hai! foloseşte-te de libertatea
din decembrie
Numai sunetul
Dincolo de cele trei puncte
poemele nu mai au nume
şi cuta dintre sprâncene
e doar o crestătură
pe răboj
între galopul unui cal
şi grave acorduri de orgă
numai sunetul ne leagă
cum pe Ulise mateloţii
* * *
Dintr-o eroare genetică
creierul meu e împâslit
cu metafore
înarmaţi cu
foarfeci ac şi aţă
îngerii croiau şoşoni
pentru poeme
În orbite
Prizonier
între două paranteze orizontale
îngerul meu s-a împerecheat
cu memoria unei virgule
el nu-şi mai poartă aripile
mie mi-au strămutat braţele
în orbite
şi toate imaginiel toamnei
stau agăţate de degete
Materia privirii
Un orb numără pe degete
peste câte semne de întrebare
cade toamna
timpul sculptează mângâieri
în materia privirii
încolăcit poemul
aşteaptă un fachir
să sufle în fluier
* * *
Lângă uşorii lumii poeţii
îşi spală vieţile de cuvinte
(registrul de intrare
menţionează doar pauzele
blancul virgula cele trei puncte)
în curgerea erelor
naşterea şi ne-naşterea
au clipa dinainte fixată
singur nisipul clepsidrei
e atemporal
Tot mai multă dragoste
Parcul scoate valsuri
de la naftalină
în primul hemistih al primăverii
vrăbii şi piţigoi parodiază
privighetoarea
cerşetorii
au tot mai multă dragoste
de oferit
Mimul ascet
Rădăcina cuvintelor
uneori
florile unei fraze
îndelung studiate
iată-l pe îngerul meu
mimul ascet
Lângă umbra de bronz
Pripăşit în anotimpul bătrân
un fulger globular
îşi caligrafiază mirările
străzi desperecheate
amintiri flendurite
mâini nesigur interpretând
la clavicembal un motet
lângă umbra de bronz un vers
linge ploaie dintr-o altă
existenţă
Sub ghilotină
Melancolii acoperite cu licheni
se oglindesc în talgerul lunii
metafore expirate!
cu gâtul dezgolit
sub ghilotina turmentată aşteptăm
verdictul curţii de apel a minciunii
Ecoul îndoielii
În cadenţă cuvintele
mărşăluiesc pe străzi pavate
cu pene de înger
la buza prăpastiei strigat
ecoului îndoielii
adevărul e geamăn
transfug în ţara mirajelor/ auzul
a făcut cerere pentru azil politic
Tablou fără peşti
Praf
huse albe
aer stătut
şi un acvariu
în care nimeni nu are
umbră
În pumnul unei clipe
Lume răsturnată
spre lunecoasele cuvinte
cruci răstignite pe umbre
şi prin buricul tăcerii
ne-tăcerea
axis mundi
trecând
mătasea timpului
în pumnul unei clipe
adunată
Cu aripa-nvinsă
Stihuri încărunţesc vârful peniţei
şi falia noastră de timp
se gârboveşte a întrebare
singur poetul ne cutreieră/ travestit
în înger cu aripa-nvinsă-n duel
de briciul cuvintelor
Etern blestem
Să fii silabă
într-un poem fără
sfârşit
Cu o singură aripă
Ostatec
între pereţii carbonizaţi
ai memoriei/ rup cu dinţii
cordonul ombilical al întrebărilor
le pun un plasture peste gură
să nu mă renască
toamna e un înger
cu o singură aripă
ocrotind
somnul poetului pe acoperiş
O armonică
Fur neexperimentat
mai caut cifrul acelui safé
unde o ursitoare avară a închis
muzele
timpul e o armonică
mâinile mele o frământă
în sunet adastă răspunsul
Obloanele toamnei
Tona asta de litere
basculată la poarta nopţii!
îngerul meu vânat
de patimi vulgare
şi întrebările puse la uscat
scâncind obloanele toamnei
boicotează poeţii
* * *
Dincolo de graniţa celor zece degete
am înjghebat o închisoare
pentru toate trenurile
ce le-am pierdut
îmi scriu poemele
cu limba pe cerul gurii
şi le înghit apoi
unul câte unul
în delirul meu poemofagic
Stratificam transpiraţiile
arheologilor de umbre/ istoria
se rostogolea obosită în iarba
manuscriselor
poemul! acest înger înfometat
Savante arhitecturi
Reinventând Facerea Cuvântul
mă poartă în sine
încordat aşteptând
timpul întâiului ţipăt
îngerul meu proiectează
savante arhitecturi pentru perucile
lui î şi lui â
* * *
Împerecheată cu gândul unui vecin
pana mea a prins rod
ce-a crescut
a crescut
azi
umblând în vârful picioarelor
toţi ai casei aşteptăm
să aducă pe lume
o întrebare
Sclav al modei
Am comandat la Dior
un palton din cele mai călduroase
substantive
sclav al modei caligrafiez
ghilimele franţuzeşti
citându-l pe Horaţiu:
hai! foloseşte-te de libertatea
din decembrie
Numai sunetul
Dincolo de cele trei puncte
poemele nu mai au nume
şi cuta dintre sprâncene
e doar o crestătură
pe răboj
între galopul unui cal
şi grave acorduri de orgă
numai sunetul ne leagă
cum pe Ulise mateloţii
* * *
Dintr-o eroare genetică
creierul meu e împâslit
cu metafore
înarmaţi cu
foarfeci ac şi aţă
îngerii croiau şoşoni
pentru poeme
În orbite
Prizonier
între două paranteze orizontale
îngerul meu s-a împerecheat
cu memoria unei virgule
el nu-şi mai poartă aripile
mie mi-au strămutat braţele
în orbite
şi toate imaginiel toamnei
stau agăţate de degete
Materia privirii
Un orb numără pe degete
peste câte semne de întrebare
cade toamna
timpul sculptează mângâieri
în materia privirii
încolăcit poemul
aşteaptă un fachir
să sufle în fluier
* * *
Lângă uşorii lumii poeţii
îşi spală vieţile de cuvinte
(registrul de intrare
menţionează doar pauzele
blancul virgula cele trei puncte)
în curgerea erelor
naşterea şi ne-naşterea
au clipa dinainte fixată
singur nisipul clepsidrei
e atemporal
Tot mai multă dragoste
Parcul scoate valsuri
de la naftalină
în primul hemistih al primăverii
vrăbii şi piţigoi parodiază
privighetoarea
cerşetorii
au tot mai multă dragoste
de oferit
Mimul ascet
Rădăcina cuvintelor
uneori
florile unei fraze
îndelung studiate
iată-l pe îngerul meu
mimul ascet
Lângă umbra de bronz
Pripăşit în anotimpul bătrân
un fulger globular
îşi caligrafiază mirările
străzi desperecheate
amintiri flendurite
mâini nesigur interpretând
la clavicembal un motet
lângă umbra de bronz un vers
linge ploaie dintr-o altă
existenţă
Sub ghilotină
Melancolii acoperite cu licheni
se oglindesc în talgerul lunii
metafore expirate!
cu gâtul dezgolit
sub ghilotina turmentată aşteptăm
verdictul curţii de apel a minciunii
Ecoul îndoielii
În cadenţă cuvintele
mărşăluiesc pe străzi pavate
cu pene de înger
la buza prăpastiei strigat
ecoului îndoielii
adevărul e geamăn
transfug în ţara mirajelor/ auzul
a făcut cerere pentru azil politic
Tablou fără peşti
Praf
huse albe
aer stătut
şi un acvariu
în care nimeni nu are
umbră
În pumnul unei clipe
Lume răsturnată
spre lunecoasele cuvinte
cruci răstignite pe umbre
şi prin buricul tăcerii
ne-tăcerea
axis mundi
trecând
mătasea timpului
în pumnul unei clipe
adunată
Cu aripa-nvinsă
Stihuri încărunţesc vârful peniţei
şi falia noastră de timp
se gârboveşte a întrebare
singur poetul ne cutreieră/ travestit
în înger cu aripa-nvinsă-n duel
de briciul cuvintelor
Etern blestem
Să fii silabă
într-un poem fără
sfârşit
Cu o singură aripă
Ostatec
între pereţii carbonizaţi
ai memoriei/ rup cu dinţii
cordonul ombilical al întrebărilor
le pun un plasture peste gură
să nu mă renască
toamna e un înger
cu o singură aripă
ocrotind
somnul poetului pe acoperiş
O armonică
Fur neexperimentat
mai caut cifrul acelui safé
unde o ursitoare avară a închis
muzele
timpul e o armonică
mâinile mele o frământă
în sunet adastă răspunsul
Obloanele toamnei
Tona asta de litere
basculată la poarta nopţii!
îngerul meu vânat
de patimi vulgare
şi întrebările puse la uscat
scâncind obloanele toamnei
boicotează poeţii
* * *
Dincolo de graniţa celor zece degete
am înjghebat o închisoare
pentru toate trenurile
ce le-am pierdut
îmi scriu poemele
cu limba pe cerul gurii
şi le înghit apoi
unul câte unul
în delirul meu poemofagic
miercuri, 19 decembrie 2007
Acest rău de iubire
Acest rău de iubire
Dăruit cu greţurile
răului de dragoste
cel ce ştie să danseze
acest ritm această ordine a Cuvântului
cantonat în exteriorul lumilor
prea livreşti
să se ferească a face un pas
dincolo de virgulele înfipte
în abruptele maluri
acest rău de iubire
crescut ca un perete de sticlă
până acolo de unde vine Lumina
şi ritmul hrănit din blidele spaimei!
dăruit
cel ce ştie să danseze
Vocea visătorului petrecut
în memoria poetului Gheorghe Tomozei
Marmura din care se întrupează statuile
dale ascund în ele umbletul
vocea visătorului petrecut
rămâne vie în auz
şi moare
doar întâlnindu-se cu ea însăşi
cuvântul drenează secunda
Furtuni verticale
O fascie a întâmplării
scribul în căutarea însemnului pierdut
străbate opacitatea cuvintelor
furtuni verticale
pentru o singură vorbă
ecouri ascuţite
rănind ecouri
Menuet
Menuet
aproape departe aproape
o moarte care se repetă
odată ziua deznudată
pentru ce să vorbeşti despre noapte?
lumea e flexiunea imaginii
şi orice joc se întâmplă
în absenţa vederii
Umbra întoarsă
Formele ascuţite ale zilei
vor supravieţui
contactului cu penumbra
unde moartea e cuvântul idilic
mirarea – această teamă
dintre linişte şi sunet
umbra întoarsă
şterge un nume
Început neterminat
Mă îndrept spre locul unde
nu există umbră
vid şi alb
în incendiul de linii
nu văd nimic în acest joc exterior
“dar ploaia? netedă şi goală
dar focul nu-l întâlneşti?”
un moment cercul se stinge
rest al nopţii încă aproape
peste gris-uri ranversarea
unui început neterminat
Arborele unde ploaia
Există un loc unde ziua
se despică în patru
lapţii răsăritului dau adevărata măsură
cerului răsturnat
indice de gri şi alb
drumul zeilor trece
prin arborele unde ploaia
nu are contur
el penetrează numai aerul
el nu penetrează timpul îngheţat
fără zei de lut
fără mişcare
totul într-o ordine respingătoare
Strigătul trădării
Visteria temerilor noastre/ închisoare
de alabastru
pământul dansând ca o pendulă
şi amintirea secundei ruptă
de propria năruire
eu sunt strigătul trădării
în abis Dumnezeu mă aruncă
tandră devoţiune
iertarea e peştera unde dragostea
ne închide fantasmele
moartea nu e totuna cu refrenul
unui poem interzis
Plonjare în lumină
Arborii!
arborii plonjând în lumină
până acolo unde privirea se teme
să ajungă
timpul care nu naşte suficiente
secunde
imaginile care se voalează
şi această moarte care nu este moarte
ci doar o rătăcire prin simţuri
Mai uşor decât aripa
Cuvântul trebuie să moară discret
ca şi un gest suspendat
supravieţuieşte doar omul-unghi
puţin învins puţin învingător
el pecetluieşte pauzele cu urma obiectelor
pe care le-a cedat
el este în vid tot atât de discret
ca şi tangajul său
cuvântul ar trebui să se îmbrace
cu acel regret infinit
mai neauzit decât tresărirea fiarei în somn
el trebuie să îşi găsească mai uşor drumul prin aer
decât aripa
cuvântul trăieşte în patima noastră ascunsă
iar cântecul lui de iubire
e o iluzie dată în pârg
Locul unde lumina
Locul unde lumina
este imaginea propriei oglindiri
fabula se desprinde de cuvânt
noaptea se dispersează
printre moleculele ornicului
crochiul spaimei întrevăzute
e repetarea aceleiaşi linii
Călcâiul sau răspântia
Pe drumul lemnos privirea se furişează
până acolo unde pământul
nu se teme să îşI etaleze măruntaiele
(drum ivit din meandrele
unui hamal beat)
când amurgeşte tăcerea
nimeni nu denigrează călcâiul
sau răspântia
musafiri indecişi în carcasele zeilor
nu facem decât să săpăm noi făgaşe
torentelor viitoare
colbul zilei îl împărţim zărilor
cu o răsuflare
O mască de vânt
Natura are ochi de om sărac
credem că ne refugiem
căţărându-ne precum viţa-de-vie
pe propria suferinţă
o! umilinţă a fumului
Semne
Pardoseala de cuvinte a toamnei
ziduri înălţate din fosforescente semne
de dialog
luna – atât de subţire!
şi nici o bandă magnetică să înregistreze
trădarea
Albastre cochilii
Te-ai închis într-o cetate
de cochilii albastre
tu nu ştii nimic despre dragostea mea
nici despre sexul meu tandru
nici despre înţepătorul parfum
Ultimul desemn
O! dragostea în care demult nu m-am refugiat
omul meu de frunze şi de verbe moarte
insaţiabilă angoasă a cărnii
ce visează să se împreune
la adăpostul ruinelor
(pântecul rezistând presiunii confuze)
o! dragostea mea
patul acoperit cu linţolii
nu e semn de fidelitate
o! suferinţa ultimului desemn
Dăruit cu greţurile
răului de dragoste
cel ce ştie să danseze
acest ritm această ordine a Cuvântului
cantonat în exteriorul lumilor
prea livreşti
să se ferească a face un pas
dincolo de virgulele înfipte
în abruptele maluri
acest rău de iubire
crescut ca un perete de sticlă
până acolo de unde vine Lumina
şi ritmul hrănit din blidele spaimei!
dăruit
cel ce ştie să danseze
Vocea visătorului petrecut
în memoria poetului Gheorghe Tomozei
Marmura din care se întrupează statuile
dale ascund în ele umbletul
vocea visătorului petrecut
rămâne vie în auz
şi moare
doar întâlnindu-se cu ea însăşi
cuvântul drenează secunda
Furtuni verticale
O fascie a întâmplării
scribul în căutarea însemnului pierdut
străbate opacitatea cuvintelor
furtuni verticale
pentru o singură vorbă
ecouri ascuţite
rănind ecouri
Menuet
Menuet
aproape departe aproape
o moarte care se repetă
odată ziua deznudată
pentru ce să vorbeşti despre noapte?
lumea e flexiunea imaginii
şi orice joc se întâmplă
în absenţa vederii
Umbra întoarsă
Formele ascuţite ale zilei
vor supravieţui
contactului cu penumbra
unde moartea e cuvântul idilic
mirarea – această teamă
dintre linişte şi sunet
umbra întoarsă
şterge un nume
Început neterminat
Mă îndrept spre locul unde
nu există umbră
vid şi alb
în incendiul de linii
nu văd nimic în acest joc exterior
“dar ploaia? netedă şi goală
dar focul nu-l întâlneşti?”
un moment cercul se stinge
rest al nopţii încă aproape
peste gris-uri ranversarea
unui început neterminat
Arborele unde ploaia
Există un loc unde ziua
se despică în patru
lapţii răsăritului dau adevărata măsură
cerului răsturnat
indice de gri şi alb
drumul zeilor trece
prin arborele unde ploaia
nu are contur
el penetrează numai aerul
el nu penetrează timpul îngheţat
fără zei de lut
fără mişcare
totul într-o ordine respingătoare
Strigătul trădării
Visteria temerilor noastre/ închisoare
de alabastru
pământul dansând ca o pendulă
şi amintirea secundei ruptă
de propria năruire
eu sunt strigătul trădării
în abis Dumnezeu mă aruncă
tandră devoţiune
iertarea e peştera unde dragostea
ne închide fantasmele
moartea nu e totuna cu refrenul
unui poem interzis
Plonjare în lumină
Arborii!
arborii plonjând în lumină
până acolo unde privirea se teme
să ajungă
timpul care nu naşte suficiente
secunde
imaginile care se voalează
şi această moarte care nu este moarte
ci doar o rătăcire prin simţuri
Mai uşor decât aripa
Cuvântul trebuie să moară discret
ca şi un gest suspendat
supravieţuieşte doar omul-unghi
puţin învins puţin învingător
el pecetluieşte pauzele cu urma obiectelor
pe care le-a cedat
el este în vid tot atât de discret
ca şi tangajul său
cuvântul ar trebui să se îmbrace
cu acel regret infinit
mai neauzit decât tresărirea fiarei în somn
el trebuie să îşi găsească mai uşor drumul prin aer
decât aripa
cuvântul trăieşte în patima noastră ascunsă
iar cântecul lui de iubire
e o iluzie dată în pârg
Locul unde lumina
Locul unde lumina
este imaginea propriei oglindiri
fabula se desprinde de cuvânt
noaptea se dispersează
printre moleculele ornicului
crochiul spaimei întrevăzute
e repetarea aceleiaşi linii
Călcâiul sau răspântia
Pe drumul lemnos privirea se furişează
până acolo unde pământul
nu se teme să îşI etaleze măruntaiele
(drum ivit din meandrele
unui hamal beat)
când amurgeşte tăcerea
nimeni nu denigrează călcâiul
sau răspântia
musafiri indecişi în carcasele zeilor
nu facem decât să săpăm noi făgaşe
torentelor viitoare
colbul zilei îl împărţim zărilor
cu o răsuflare
O mască de vânt
Natura are ochi de om sărac
credem că ne refugiem
căţărându-ne precum viţa-de-vie
pe propria suferinţă
o! umilinţă a fumului
Semne
Pardoseala de cuvinte a toamnei
ziduri înălţate din fosforescente semne
de dialog
luna – atât de subţire!
şi nici o bandă magnetică să înregistreze
trădarea
Albastre cochilii
Te-ai închis într-o cetate
de cochilii albastre
tu nu ştii nimic despre dragostea mea
nici despre sexul meu tandru
nici despre înţepătorul parfum
Ultimul desemn
O! dragostea în care demult nu m-am refugiat
omul meu de frunze şi de verbe moarte
insaţiabilă angoasă a cărnii
ce visează să se împreune
la adăpostul ruinelor
(pântecul rezistând presiunii confuze)
o! dragostea mea
patul acoperit cu linţolii
nu e semn de fidelitate
o! suferinţa ultimului desemn
Armistiţiu între cuvinte
Între stâlpii de fum
pântecul luminii/ înşelăciune
dulce rană a speranţelor încărcate
cu bozii
armistiţiu între cuvinte va fi
naşterea Fiului/ armistiţiu apa aceasta
care abia ne umezeşte picioarele
unindu-ne şi despărţindu-ne tandru
iarna o să ne înlocuiască trupul
în hainele obosite
iarna o să ne înlocuiască trupul dar
cu mintea noastră va răsturna semne şi sensuri
armistiţiu între cuvinte va fi
naşterea Fiului! armistiţiu va fi
foamea şi întunericul şi păcatul
pântecul luminii/ înşelăciune
dulce rană a speranţelor încărcate
cu bozii
armistiţiu între cuvinte va fi
naşterea Fiului/ armistiţiu apa aceasta
care abia ne umezeşte picioarele
unindu-ne şi despărţindu-ne tandru
iarna o să ne înlocuiască trupul
în hainele obosite
iarna o să ne înlocuiască trupul dar
cu mintea noastră va răsturna semne şi sensuri
armistiţiu între cuvinte va fi
naşterea Fiului! armistiţiu va fi
foamea şi întunericul şi păcatul
Abonați-vă la:
Postări (Atom)